Sute de oameni au participat la un eveniment inedit în orașul german Schuettdorf. Deoarece măsurile de izolare nu permit adunările în masă, aceștia au dansat la discotecă ... în mașinile lor.
Discoteca neobişnuită a fost organizată într-o parcare arhiplină. Participanții au avut ocazia să se distreze timp de trei ore, fără să se teamă că se vor îmbolnăvi de COVID-19. Una dintre restricţii a fost numărul limitat de oameni aflaţi într-o maşină - cel mult două persoane.
În Germania au fost înregistrate aproximativ 165 de mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care peste 6800 cu sfârșit tragic.