Divergenţe în Comisia Unificată de Control. Chişinăul acuză Tiraspolul de încălcarea gravă a drepturilor omului
Tiraspolul "a încalcat grav drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi a creat un precedent periculos, atunci când a reţinut un cetăţean moldovean". Constatările au fost făcute ieri, în cadrul primei şedinţe din acest an a Comisiei Unificate de Control, după ce angajatul Ministerului de Interne de la Chişinău, Pavel Cimili, a fost reţinut de către miliţia transnistreană.
"Prin acţiunile respective sunt încălcate grav drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi se creează un precedent periculos, de reţinere de către structurile de forţă transnistrene a cetăţenilor moldoveni, originari din regiunea transnistreană. Cu regret, delegaţia transnistreană a refuzat categoric iniţierea discuţiilor pe marginea problematicii respective, invocând nefondat lipsa competenţelor Comisiei Unificate de Control în examinarea subiectelor de acest gen", se spune într-un comunicat al Delegaţiei Chişinăului în Comisia Unificată de Control.
Un alt subiect abordat a fost şi tragicul incident, care a avut loc la 1 ianuarie 2012, la Vadul lui Vodă, soldat cu moartea tânărului Vadim Pisari. Potrivit comunicatului, delegaţia moldovenească a informat Ministerului rus de Externe că Procuratura Generală de la Chişinău continuă ancheta în acest caz.
Amintim că angajatul MAI Pavel Cimili a fost reţinut de miliţia din stânga Nistrului, imediat după ce a ajuns în satul său de baştină, Parcani. El a fost rugat să se prezinte la comisariat, pentru a-ş satisface serviciul militar. Ulterior, Chişinăul a prezentat administraţiei de la Tiraspol întreg setul de documente care confirmă că sportivul este scutit de serviciul militar.
- Reprezentanţii CUC vor să ştie de ce ruşii au livrat Transnistriei 20 de camioane "Ural 4320"
- Tensiune în zona de securitate de la Nistru: Autorităţile transnistrene au instalat un nou post
- Scandal în cadrul Comisiei Unificate de Control. Chişinăul acuză Tiraspolul de sabotaj
- Un an de la tragedia de la Vadul lui Vodă. În prima zi a lui 2012 un tânăr moldovean a fost împuşcat de un militar rus