Divizia Naţională revine după două săptămâni de pauză. Ce meciuri se vor disputa
Etapa a 24-a a Diviziei Naţionale programează un nou derby între Sheriff şi Dacia, meci care se va disputa la Tiraspol. Cele două echipe s-au mai întâlnit în urmă cu trei săptămâni şi nu au reuşit să înscrie vreun gol. De această dată, meciul nu se va mai juca pe teren artificial, ci pe a doua arenă a complexului Sheriff.
Etapa începe sâmbătă, cu trei partide care se vor disputa la aceeaşi oră. Speranţa şi Iskra îşi dau întâlnire la Vadul lui Vodă, Olimpia va disputa primul meci din acest an la Bălţi, cu Academia, iar Zimbru şi Rapid vor juca pe terenul sintetic al complexului de pe strada Butucului.
Duminică, de la 14:00, FC Costuleni va întâlni Milsami pe stadionul Clubului Sportiv Buiucani din Capitală, iar la Călărăşeuca, Nistru va juca cu FC Tiraspol. Sheriff - Dacia va fi ultimul meci al etapei. Derby-ul va începe la ora 17.
Sheriff este lider în clasament la toate capitolele. În afară de punctaj, campioana are cele mai multe goluri marcate şi cele mai puţine primite. Dacia se află pe doi şi este urmată de FC Tiraspol. Indiferent de rezultatele din această rundă, situaţia pe podiul va rămâne neschimbată.
Academia, Olimpia şi Zimbru se află în a doua parte a clasamentului, iar lanterna roşie a campionatului este Speranţa, cu doar nouă puncte după 23 de etape. CARTON OUT.