DIVORŢ în lumea mondenă! Un cuplu îndrăgit S-A DESPĂRŢIT
După doi ani de mariaj, cântăreața australiană Sia și regizorul american Erik Anders Lang au anunțat că divorțează, un anunț surpriză pentru fanii celor doi, scrie Realitatea.net.
''După ce am analizat îndelung situația am decis să ne separăm. Suntem totuși hotărâți să rămânem prieteni'', au indicat cei doi pentru portalul TMZ.
Excentrica interpretă a melodiei ''Chandelier'', în vârstă de 40 de ani, și regizorul s-au căsătorit în august 2014, în SUA, la doar două luni de la anunțarea logodnei lor, în iunie 2014, pe contul de Instragram al regizorului, conform people.com, preluat de Agerpres.
Sia a fost nominalizată la trei premii Grammy cu albumul său ''This Is Everything'' și a lansat de curând o nouă melodie ''Angel by the Wings''. Cel mai recent, cei doi au fost văzuți în public împreună la petrecerea Spotify de dinaintea premiilor Grammy din februarie acest an, scrie people.com.