Djokovic, Nadal, Murray şi Ferrer vor evolua la Mastersul de la Monte Carlo
Mastersul de la Monte Carlo este primul turneu al sezonului care se joacă pe zgură, iar organizatorii deja aşteaptă debutul principalilor favoriţi. Printre aceştia se află şi sârbul Novak Djokovic.
Sârbul Novak Djokovic îşi va face debutul la Mastersul de la Monte Carlo din runda a doua.
"Am venit aici mai devreme cu 10 zile, ca să mă pregătesc pe această suprafaţă. Sper să am un debut bun la Monte Carlo", a spus tenismenul.
Debutul lui Djokovic la Mastersul de la Monte Carlo din acest an a coincis cu retragerea din tenis a croatului Ivan Ljubicic. Fostul număr trei mondial a jucat ultimul său meci şi a fost eliminat din prima rundă de Ivan Dodig, cu 6-0, 6-3. La finalul partidei, Ljubicic a fost decorat cu un premiu special pentru realizările sale.
"Tenisul mi-a dat tot ce am acum în viaţă. Aş da orice ca să mai trăiesc încă o dată cele mai importante momente din carieră", a declarat acesta.
Turneul de la Monte Carlo este considerat primul turneu important al sezonului jucat pe zgură. În afară de Djokovic, vor mai evolua şi alţi lideri ai tenisului mondial: Rafael Nadal, Andy Murray şi David Ferrer. De la acest Masters va lipsi fostul număr unu mondial, elveţianul Roger Federer.
Sport