Dmitrii Kozak vine la Chişinău. Oficialul rus va fi întâmpinat cu PROTESTE
Vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitrii Kozak, este aşteptat, astăzi, la Chişinău. Programul vizitei oficialului rus în ţara noastră nu a fost însă făcut public. Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat că urmează să aibă o întrevedere cu acesta. Şi preşedintele ţării, Igor Dodon, a anunţat că se va întâlni cu oficialul rus la 15:00.
Vicepremierul rus va fi întâmpinat cu proteste pe Aeroportul Internaţional din Capitală. Mai multe organizaţii nonguvernamentale şi Asociaţii a veteranilor de război au anunţat că vor manifesta împotriva vizitei lui Kozak la Chişinău.
Ultima dată, vicepremierul rus a fost în ţara noastră, în data de trei iunie curent. Atunci, Dmitrii Kozak a avut întrevederi cu şeful statului, Igor Dodon dar şi cu liderii blocului ACUM şi a Partidului Democrat din Moldova. Ulterior, deputaţii Partidului Socialiştilor au anunţat despre crearea majorităţii parlamentare cu cei din formaţiunile PAS şi PPDA, care a fost denumită de către formatorii de opinie şi internauţii din ţara noastră, alianţa lui Kozak.