Doamna de Fier are şi puncte slabe. Merkel a fost adesea criticată pentru stilul ei vestimentar
Cea mai influentă femeie din Europa are şi puncte slabe. Gusturile sale în materie de vestimentaţie şi coafură au fost criticate de nenumărate ori. Ţinutele "doamnei de fier" au fost catalogate drept plictisitoare şi lipsite de feminitate.
Potrivit unor surse, costumele cancelarului german sunt cusute la comandă, de un croitor din oraşul Hambourg. Acestea nu sunt, însă, pe placul presei şi a un unor analişti germani care au numit-o pe Merkel, "şoarecele gri al politicii".
La scurt timp după aceste remarci, Merkel a început să diversifice nuanţele sacourilor sale. Culorile gri au fost înlocuite cu cele îndrăzneţe de roşu, albastru sau galben intens. Nici de această dată nu a scăpat de critici. Angela Merkel fiind numită "curcubeul politicii germane".
Deşi foarte rar, cea mai puternică femeie a Europei renunţă uneori la stilul clasic.
Imaginile cu ea îmbrăcată în rochii de seară fac înconjurul lumii de fiecare dată când acest lucru se întâmplă.
La sfârşitul lunii iunie, cancelarul german a ajuns în gura presei pentru apariţia sa incendiară la un important festival de operă din Germania. A venit îmbrăcată într-o ţinută pe care o purtase la un alt eveniment cu patru ani în urmă. Cancelarul şi-a lăsat la vedere ciorapii de mătase scurţi, care nu au trecut neobservaţi de ochii presei.
Acum doi ani Merkel a ajuns din nou în atenţia criticilor datorită campaniei electorale. Afişele electorale, o înfăţişau într-o rochie de seară cu decolteu adânc. Sloganul "Avem mai mult de oferit", era tipărit chiar pe pieptul Angelei Merkel.