Doar 10% din populația din întreaga lume a fost vaccinată complet împotriva COVID-19
Cel puțin 212 de țări și teritorii au administrat până în prezent peste 2 miliarde de doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, la un an și jumătate după ce primul caz de COVID-19 a fost raportat în China. Mai multe tipuri de vaccinuri au fost dezvoltate într-o viteză record, în mare parte datorită anilor de cercetare asupra virusurilor asociate și a investițiilor de miliarde de dolari în cercetare. Cu toate acestea, numai 10% din populația lumii, adică aproximativ 782 de milioane de oameni, a fost complet imunizată prin vaccinare până în prezent, potrivit datelor Our World in Data, citate de CNN.
Deși tot mai multe vaccinuri au fost autorizate pentru utilizare în întreaga lume și zeci de țări și teritorii s-au alăturat cursei pentru a-și vaccina rezidenții, totalul vaccinurilor administrate la nivel global evidențiază persistența inegalității globale privind accesul la vaccinuri. Din totalul celor 10% persoane vaccinate complet în întreaga lume, peste 30% sunt oamenii din America de Nord și 28% din Europa, scrie digi24.ro.
De asemenea, China, locul de unde a izbucnit pandemia de coronavirus, este una dintre țările asiatice unde crește rata de administrare a vaccinurilor. Până în prezent, peste 1 miliard de doze de COVID-19 au fost administrate de regimul de la Beijing, conform datelor Comisiei Naționale de Sănătate raportate de presa de stat Xinhua.
Strategia de vaccinare variază de la o țară la alta. Unele țări au favorizat vaccinarea cât mai multor persoane, indiferent de categorie, într-un timp cât mai rapid, iar altele au încercat să acorde prioritate vaccinării grupurilor vulnerabile specifice, precum a fost cazul SUA, care au hotărât ca printre primii vaccinați împotriva COVID-19, pe lângă personalul medical, să fie se numere bătrânii și îngrijitorii din căminele de bătrâni. Astfel, Statele Unite au ajuns la o rată de vaccinare de peste 45% din populația generală.
În România, 29,1% din populațiea generală a fost vaccinată până acum cu cel puțin o doză, în timp ce un procent de 26,7% din populație a fost vaccinat cu schema completă, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
La acest moment, media globală din ultimele 7 zile a dozelor de vaccin administrate împotriva SARS-CoV-2 este de aproximativ 40,5 milioane pe zi.