Doar patru partide ar intra în Parlament în caz de alegeri. Care sunt acestea
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, în Parlament ar accede patru formaţiuni. Este vorba despre Partidul Socialiştilor, formaţiunea "Partidul Nostru", Partidul Popular European şi Partidul Democrat.
Partidul Liberal Democrat ar rămâne în afara Parlamentului, iar liberalii ar înregistra un rezultat puţin sub pragul electoral. Datele sunt incluse într-un sondaj desfăşurat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova.
Rezultatele sondajului arată că, din numărul celor care au exprimat o opţiune, pentru Partidul Socialiştilor ar vota 16,4 la sută. Acest indicator este în creştere cu aproximativ un punct procentual, comparativ cu sondajul de luna trecută, desfăşurat de Institutul Republican Internaţional.
În creştere cu aproape două puncte procentuale este şi Partidul Democrat, care ar acumula 6,7 la sută din voturi.
În Parlament ar intra şi formaţiunea "Partidul Nostru", care înregistrează, însă, o scădere de cinci puncte procentuale. Partidul condus de Renato Usatîi ar acumula 15,2 la sută.
În scădere este şi Partidul Popular European, care, potrivit sondajului, ar acumula 6,8 la sută dintre voturi, în scădere cu peste 5 puncte procentuale.
La capitolul încredere în politicieni, Renato Usatîi se bucură de cea mai mare popularitate. Aproape 15 la sută dintre participanţii la sondaj au încredere în el. Totuşi, popularitatea lui Usatîi a scăzut cu aproape 12 puncte procentuale, comparativ cu sondajul din luna octombrie.
Pe locul doi este socialistul Igor Dodon, a cărui popularitate a scăzut cu peste 10 puncte procentuale.
El este urmat de Iurie Leacă. Preşedintele PPEM se bucură de încrederea a peste opt la sută dintre subiecţii sondajului.
Vladimir Voronin a pierdut şi el din încrederea electoratului. Liderul PCRM se bucură de încrederea a peste 6 la sută dintre persoanele intervievate.
De mai multă încredere se bucură Marian Lupu. Este vorba de 5,3 la sută, potrivit sondajului din noiembrie, faţă de 5 la sută, rezultatele studiului de acum o lună.
În preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, au încredere peste trei procente dintre participanţii la sondaj, iar în fostul premier Valeriu Strelet are încredere doar un procent din populaţia ţării.
Sondajul a fost efectuat în perioada 10-18 noiembrie, pe un eşantion de 1.187 de persoane şi are o marjă de eroare de 3 la sută.
Politică