Doctori înghesuiţi într-un birou şi cozi interminabile de pacienţi, la Oficiul Medicilor de Familie din Petrunea VIDEO
Medici înghesuiţi într-un birou şi cozi interminabile de pacienţi, care aşteaptă ore în şir până se va elibera un loc în sala de proceduri. Se întâmplă în raionul Glodeni, la Oficiul Medicilor de Familie din satul Petrunea. Pentru renovarea noului sediu, autorităţile au alocat peste 500.000 de lei, însă banii nu au fost suficienţi.
Oamenii din Petrunea aşteaptă de trei ani un nou sediu pentru oficiul de sănătate. Iată ce spun ei:
"Ne programează pentru că suntem mulţi. Dar dacă ar fi o sală mai mare, după ce primim picurătoarea am mai sta pe pat, dar aşa suntem nevoiţi să ne ridicăm şi să mergem pe hol, oferim locul altuia."
"E lume multă şi stăm câte două, trei ore până ne vine rândul."
"Am stat două ore în rând cu copilul şi am îngheţat la picioare binişor. Eu că sunt matur, dar ce face un copil?"
Medicii spun că, în timpul procedurilor medicale, gravidele împart acelaşi cabinet cu alţi bolnavi.
"Vrem mai mult spaţiu, ne-au promis că în sediul nou vom avea mobilier nou. Cărticelele nu avem unde să le punem, dulapurile sunt vechi, se strică, trebuie reparate", s-a plâns Ala Cadelnic, şefa Oficiului Mediclor de Familie din Petrunea.
În noul sediu, fiecare medic va avea biroul său, iar pacienţii vor beneficia de săli de proceduri spaţioase şi dotate cu mobilier nou. Nu se ştie, însă, când se va întâmpla acest lucru, deoarece lucrările de renovare bat pasul pe loc, din lipsă de bani.
Autorităţile locale dau asigurări că, până la sfârşitul anului 2014, medicii vor activa în noul sediu. Banii urmează să fie alocaţi de Casa Naţională de Asigurări în Medicină.
"Încă avem de făcut încălzirea, apă, canalizare, toate condiţiile. Circa 700.000 de lei încă trebuie de investit", a anunţat primarul satului Petrunea, Ion Prodaniuc.
La Oficiul Medicilor de Familie din Petrunea vin zilnic aproximativ 40 de pacienţi.
- Satele Moldovei, fără doctori. Salariile mizere şi condiţiile inumane, motivele care-i fac pe medici să plece din mediul rural
- Premieră pentru Moldova. Angajaţii instituţiilor medicale pot să se asigure împotriva malpraxisului
- "Asigurarea împotriva malpraxisului îi va proteja pe medici, dar şi pe pacienţi" (VIDEO)