"Dodon a plecat din PCRM pentru că obosise de Tkaciuk, dar a rămas, de fapt, alături de Voronin"
Igor Dodon a plecat din Partidul Comuniştilor, dar a rămas, de fapt, alături de Vladimir Voronin. El merge pe urmele liderului comunist, în toate discursurile antieuropene. Despre acest lucru scrie deputatul PL, Valeriu Munteanu, într-un articol pe Vox Publika. Parlamentarul menţionează că, ieri, în cadrul emisiunii Fabrika, reprezentantul lui Igor Dodon, Valentin Krâlov, a declarat că este de acord cu toate acţiunile comunistului Petrenco, din cadrul şedinţei APCE, fapt ce nu face nicio diferenţă dintre Voronin şi Dodon.
"Dodon a plecat din PCRM, dar a rămas, de fapt, alături de Voronin, secundându-l în toate demersurile antieuropene. Probabil, Dodon a ieșit din PCRM pentru că obosise să mai asculte dispozițiile de sorginte anarhice ale lui Mark Tkaciuk și pentru a avea toată ziua liberă ca să dea cu oiștea-n gard", scrie Munteanu.
Liberalul se întreabă "cu ce este mai bun Dodon decât Voronin, dacă gândesc și acționează la fel?".
"Stau și mă gândesc, care este deosebirea dintre un comunist de 71 de ani și un fost comunist de 37 de ani? Ambii consideră că trebuie să batem mătănii, în semn de venerație și pocăință, în fața lui Putin, ambii vor să ne ducă pe culmile pline de 'democrație' și 'bunăstare' ale Uniunii Vamale Rusia—Belarus—Kazahstan, ambii nu îndrăznesc să-i reamintească Moscovei, că are trupe de ocupație pe teritoriul nostru, ambii ne vorbesc de limba și națiunea moldovenească, ambii au sufletele cernite de românofobie, aruncând, de câte ori se ivește ocazia, săgeți otrăvite peste Prut", menţionează deputatul PL, Valeriu Munteanu.
Publika.md aminteşte că, la sfârşitul anului trecut, Igor Dodon a declarat că părăseşte Partidul Comuniştilor. Împreună cu Dodon, din PCRM au plecat şi deputaţii Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc.
Săptămâna trecută, deputatul Ion Ceban a anunţat, înplenul Parlamentului, că şi el părăseşte PCRM. Ceban a declarat că la baza deciziei a stat situaţia din interiorul PCRM.