Dodon ar putea rămâne fără unele competenţe. PDM a înregistrat un proiect de lege ce-l vizează pe şeful statului
Partidul Democrat din Moldova a înregistrat în Parlament un proiect de hotărâre privind competenţele preşedintelui ţării.
Inițiativa prevede modificări la Legea cu privire la apărarea națională, care reglementează participarea unităţilor Armatei Naţionale în afara teritoriului ţării cu efective, armament şi tehnică militară la exerciţii militare comune cu unităţi militare ale altor state.
Dacă astăzi aceste acțiuni necesită aprobarea Comandantului Suprem al Forțelor Armate, adică a șefului statului, proiectul de lege prevede înlocuirea acestuia cu Guvernul.
PUBLIKA.MD aminteşte că preşedintele ţării, Igor Dodon, a încercat să împiedice participarea militarilor moldoveni la un stagiu de instruire în Ucraina, "Rapid Trident 2017". Totuşi, deplasarea a avut loc la decizia premierului Pavel Filip.
Ulterior, Dodon a ameninţat că militarii, dar şi superiorii lor, vor fi pedepsiţi pentru că ar încălcat decizia şefului de stat.
Precizăm că militarii armatei naţionale participă anual la aceste aplicaţii, din anul 1996. Scopul exerciţiilor este dezvoltarea abilităţilor şi diversificarea tacticilor de luptă, schimbul de experienţă şi promovarea armatei peste hotare.
- Mihai Ghimpu despre decizia PDM de a boicota referendumul lui Chirtoacă: Dumnezeu i-a deschis cartea lui Plahotniuc
- E uşor să spui, mai greu să faci: Igor Dodon nu mai vrea să-i pedepsească pe militari
- Progresele făcute de Republica Moldova au fost recunoscute la nivel european
- CC a respins sesizarea lui Igor Dodon privind participarea militarilor moldoveni la exercițiile NATO din Ucraina
- PDM a făcut primii pași pentru modificarea Constituţiei și introducerea referinței la integrarea europeană a Moldovei
- Sandu nu vrea coaliţie pro-europeană. Candu: "Ţara va ajunge în mâinile socialiștilor și în brațele Rusiei. Asta vă doriți?"