Dodon despre Guvernul Filat: Şi-a bătut joc de oameni, în timp ce avea o susţinere masivă din partea partenerilor externi
Guvernul s-a bucurat de cea mai masivă susţinere din partea partenerilor externi, în timp ce şi-a bătut joc de cetăţenii Republicii Moldova şi de instituţiile de forţă. Declaraţia aparţine deputatului socialist Igor Dodon.
"Voi vă lăudaţi cu istoria de succes. Mulţi dintre AIE nu mai cred în această istorie. Aţi dus oamenii cu bombonica, timp de trei ani, cu intregarea europeană. Unde este istoria de succes? Aţi profitat masiv de susţinerea externă. Niciun guvern nu a profitat de o aşa susţinere masivă. Unde-s banii? Ce proiecte aţi implementat?", a declarat deputatul neafiliat Igor Dodon.
Parlamentarul a mai spus că nivelul de criminalitate şi de corupţie din ţară creşte în fiecare zi.
"Vă bateţi joc de instituţiile de forţă şi de cei care au luptat pentru a apăra integritatea Republicii Moldova", a mai spus deputatul.
Igor Dodon consideră că unica soluţie este demisia Guvernului.