Dodon despre protestul PCRM: A putut mobiliza doar 1% din alegătorii săi de cândva
Fostul membru al PCRM Igor Dodon critică formaţiunea din care a făcut parte până în luna noiembrie a acestui an. Dodon spune că prin protestul de astăzi, PCRM a demonstrat că merge spre un declin evident.
"Numărul de circa 8.000 de participanţi la mitingul PCRM, care urmau să reprezinte apogeul manifestaţiilor organizate de acest partid, este o dovadă a declinului evident al comuniştilor. Acest partid, care pe timpuri acumula aproape 800.000 de voturi, a ajuns astăzi să adune, pe timp de criză politică, doar 1% din numărul susţinătorilor de altădată", menţionează deputatul.
"Incapacitatea PCRM de a mobiliza un număr impresionant de oamenii vorbeşte despre faptul că cetăţenii nu mai au încredere nici în opoziţia comunistă, nu doar în AIE. PCRM nu mai este credibil, nu mai este considerat exponentul poporului şi nu mai este susţinut de masele largi", mai spune Igor Dodon.
Deputatul este convins că oamenii s-au săturat de promisiunile tuturor şi nu mai vor să audă nici de mitinguri populiste.
"Oamenii vor altceva, ei vor o forţă de alternativă, credibilă şi responsabilă, care să ofere stabilitate, rezultate şi încredere în ziua de mâine. În condiţiile când 80% din locuitorii ţării sunt nemulţumiţi de situaţia din ţară, când Alianţa de guvernare este dur criticată de cetăţeni, exista un context favorabil pentru organizarea unor acţiuni de protest deosebit de ample, care să întrunească zeci şi zeci de mii de cetăţeni numai în perimetrul municipiului Chişinău, fără a lua în considerare şi locuitorii raioanelor ţării", consideră Igor Dodon.
PCRM a organizat astăzi un protest în centrul Capitalei. Potrivit poliţiei, la manifestaţie au participat circa opt mii de oameni, în timp ce organizatorii spun că cifra ar fi fost de 40 de mii. Comuniştii au criticat actuala guvernare şi au scandat "Jos Alianţa!". În funtea protestatarilor a fost liderul PCRM, Vladimir Voronin, împreună cu fiul său, Oleg.