Dodon: După ce a venit de la Bruxelles, Filat, de ziua sa de naştere, mi-a făcut un cadou
Retragerea lui Bodiu din cursa electorală din 5 iunie în favoarea candidatului PL, Dorin Chirtoacă este un cadou din partea premierului Vlad Filat pentru Igor Dodon. Declaraţia aparţine candidatului PCRM la funcţia de primar al Capitalei, Igor Dodon şi a fost făcută astăzi, 6 mai.
"Domnul Filat, de ziua sa de naştere, mi-a făcut un cadou. Un cadou electoral. Retrăgându-l din cursă pe domnul Bodiu, premierul a creat toate premisele ca eu să câştig cursa pentru Primărie din primul tur", a spus Dodon.
Întrebat dacă actualul primar al Chişinului, Dorin Chirtoacă va avea de câştigat de pe urma acestei răsturnări de situaţie, Dodon a răspuns că locuitorii Capitalei vor analiza rezolvarea problemelor din Chişinău şi nu îi vor permite să ajungă din nou în fotoliul de primar.
În acelaşi context, Dodon a mai menţionat că "este foarte interesant că retragerea lui Bodiu din cursa electorală are loc imediat după întoarcerea lui Filat de la Bruxelles.
Amintim că cu puţin timp în urmă, în cadrul unui briefing, premierul Vlad Filat a anunţat că îl retrage pe Victor Bodiu din cursa electorală din 5 iunie 2011, în favoarea candidatului PL, Dorin Chirtoacă.
- Dodon: "Nici câinii din Capitală nu se tem de actualul primar"
- Godea despre retragerea lui Bodiu: E o decizie bună, dar nu cred că Dorin Chirtoacă va câştiga din primul tur
- Chirtoacă: Am aflat despre retragerea lui Bodiu cu puțin timp înainte ca aceasta să fie făcută publică
- Tensiunea internă din AIE s-a degajat, susţine analistul Anatol Ţaranu
- Dodon despre hackerii politizaţi şi războiaşul de guerilă puerilă