Dodon: Este regretabil că AIE insistă pe candidatura lui Lupu. Nu votăm pentru el
"Cu regret, AIE insistă pe candidatura lui Marian Lupu la funcţia de şef al statului. Noi, cei trei deputaţi, vom vota doar pentru un candidat apartinic, din afara Alianţei". Declaraţia a fost făcută de fostul comunist Igor Dodon, după şedinţa Consiliului Alianţei, la care a fost invitat să participe.
"Din discuţiile cu liderii AIE, am înţeles că poziţia lor rămâne aceeaşi, iar candidatul este Marian Lupu. Azi nu s-a discutat o altă persoană. Până la această etapă, AIE insistă pe candidatura lui Lupu, ceea nu poate fi admis de noi, cei trei deputaţi din aşa-numitul grup Dodon. E regretabil că nu s-a ajuns la un consens privind o candidatură apartinică", a menţionat Igor Dodon.
Deputatul a menţionat că dacă până la ora 24.00 nu va fi înaintată nicio candidatură, nici din partea AIE, nici din cea a PCRM, atunci şi alianţa de guvernare, şi opoziţia vor da dovadă de iresponsabilitate politică.
Acesta a precizat că cei trei deputaţi din grupul Dodon au fost pregătiţi să-şi dea voturile pentru un candidat propus de Alianţă, însă dacă acesta ar fi fost din afara AIE.
"Dacă am fi dispus de 15 mandate, am fi venit cu o propunere în acest sens. Noi nu am insistat la nicio funcţie, am propus-o pe Zinaida Greceanîi ca o posibilă candidatură, pentru discuiţii. Ei puteau să vină cu propunerea privind o altă candidatură, dar au insistat pe cea a lui Lupu. Rămânem consecvenţi: suntem gata să votăm pentru o candidatură apartinică, nemebră a AIE", a subliniat Igor Dodon.
Potrivit deputatului, în condiţiile create ar fi logic să se facă o nouă încercare de alegere a preşedintelui, iar dacă şi aceasta va eşua, urmează dizolvarea Parlamentului, potrivit legislaţiei în vigoare.
Politică
- Ghimpu categoric împotriva lui Greceanîi: Când Dodon va avea majoritatea, atunci o va vota. Acum avem doar un candidat
- Zinaida Greceanîi: Sunt pregătită moral să fiu preşedinte! VIDEO
- Decât negocieri mai bine rugby: Mihai Ghimpu vrea un meci cu comuniştii
- Dodon: Reiterez pentru cei care nu au înțeles suficient de bine mesajul nostru...