Dodon pleacă de la Primărie, dar nu renunță la SOLUȚIE și carnetul de membru al PCRM
Deputatul comunist Igor Dodon a anunțat astăzi, 21 iulie, că renunță la funcția de consilier în Consiliul Municipal Chișinău, în favoarea celei de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Dodon este urmat și de comunista Zinaida Greceanîi. "În condițiile în care cei din Parlament modifică legislația și reduc esențial pârghiile şi atribuţiile consilierilor municipali, mandatul de deputat ne va oferi posibilitatea să apărăm interesele locuitorilor municipiului Chișinău", a argumentat Igor Dodon.
Comunistul a amintit că datorită lui și echipei sale, PCRM a obținut majoritatea în CMC.
Dodon a anunțat oficial că nu părăsește rândurile Partidului Comuniștilor. "Am intrat în PCRM când mulți plecau. Eu nu voi face ca alții. Nu voi trânti ușa după mine și nu voi pleca", a spus comunistul.
Membrul PCRM a mai spus că are în spatele său foarte multe persoane, care au investit încredere în el.
Deputatul PCRM a mai spus că intenționează să lanseze mai multe proiecte sociale.
Primul este o fundație pe care o va numi SOLUȚIA. Printe atribuțiile de bază ale fundației vor fi: Acordarea de consultanţă juridică profesionistă gratuită pentru cetăţenii cărora le sunt încălcate drepturile de către Primăria munincipiului Chişinău sau de către întreprinderile municipale. Funcționarea unor echipe mobile de lucrători tehnici, care vor răspunde la apelul orăşenilor şi vor face mici reparaţii în ogrăzile şi cartierele din perimetrul Chişinăului. Efectuarea actelor de caritate, acordând ajutor social anumitor categorii de cetățeni.
Al alt proiect este "Institutul de Modernizare a Moldovei". Institut care îşi propune să fie o "fabrică de idei", dedicat identificării strategiilor şi soluţiilor de modernizare a Republicii Moldova şi de îmbunătăţire a vieţii tuturor cetăţenilor Moldovei.