Dodon: PSRM și PCRM și-au unit forțele pentru a guverna împreună, cu un proiect social comun
PSRM și PCRM și-au unit forțele nu doar pentru participarea în alegerile anticipate din 11 iulie, dar şi pentru a guverna împreună, cu un proiect social comun. Declarația a fost făcută de liderul socialiştilor, Igor Dodon, într-un interviu pentru portalul "Tribuna".
Dodon susţine că Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor reprezintă o reunire a electoratului de stânga care are ca scop să unească cetățenii. Preşedintele PSRM a mai spus că prin acest bloc, PCRM şi PSRM vor reuși să unească oamenii şi să construiască o stângă politică pe termen lung, care va guverna eficient, începând cu luna iulie.
"Acesta este și motivul pentru care formarea acestui bloc a creat o uriașă panică în rândul partidelor de dreapta și au început să lanseze speculații, în realitate ei foarte bine înțeleg că noi vom reuși ceea ce ei nu au reușit niciodată, să unim oamenii", a menţionat Dodon.
Blocul PCRM-PSRM a fost creat după o invitaţie în aceste sens a lui Igor Dodon către liderul comuniştilor, Vladimir Voronin.