Dodon REFUZĂ să promulge noul proiect al Codului Audiovizualului. Candu: Libertatea presei, un subiect în afara contextului electoral
Şeful statului, Igor Dodon, refuză să promulge noul proiect al Codului Audiovizualului, adoptat de Parlament în luna octombrie. În opinia preşedintelui, documentul ar îngrădi dreptul la libera exprimare.
La rândul său, şeful Legislativului, Andrian Candu, a scris pe pagina sa de pe o reţea de socializare că libertatea presei este un subiect în afara contextului electoral. Candu a mai adăugat că proiectul transpune în premieră în legislația națională normele Uniunii Europene de reglementare în domeniu și a fost elaborat de specialiști şi nu de politicieni.
Proiectul noului Cod al Audiovizualului conţine reglementări referitoare la volumul programelor TV şi de Radio. De asemenea, au fost introduse noi prevederi privind finanțarea Companiei Teleradio-Moldova.
Bugetul instituţiei publice va fi format din subvenţii de la stat şi din venituri proprii. Proiectul a fost elaborat de experți naționali și internaționali, precum și de reprezentanți ai societății civile.
Potrivit Constituţiei, şeful statului va fi obligat să semneze această lege, dacă Parlamentul va reconfirma votul pentru acest proiect.
Politică