Doi adolescenţi AU MURIT în Munţii Retezat. Cine sunt copiii care au fost uciși de avalanșă
Avalanşa de ieri din Munţii Retezat din România a luat viaţa a doi copii minune ai alpinismului din ţara vecină. Este vorba despre Dor Geta Popescu.
La doar 13 ani fata cucerise cele mai înalte vârfuri din Turcia şi America de Nord.
Al doilea copil, Erik Gulacsi, la vârsta de doar 12 ani a atins vârful Aconcagua, de aproape şapte mii de metri. În această dimineaţă, salvamontiştii vor urca în Retezat şi vor recupera corpurile minorilor.
Copiii, împreună cu părinţii şi câţiva prieteni de familie, s-au aventurat pe un traseu interzis. Ceilalţi cinci membri ai grupului au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incidentul a fost observat de către un alt grup de 50 de elevi, care se aflau la câţiva kilometri depărtare. La început, se credea că şi ei erau în zona interzisă.
Tinerii nu erau singuri pe creste - se aflau cu ei cinci adulţi, trei dintre ei fiind răniţi de avalanşă.
Meteorologii anunţaseră încă de vineri că în Masivul Retezat e risc maxim de avalanşă. A nins mult, iar vântul a bătut cu aproape 100 de kilometri pe oră.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, aproape 60 de persoane se aflau în Munţii Retezat în momentul în care s-a produs avalanșa.
"Toţi cei 56 de turişti, din Muntii Retezat, coordonaţi de către echipele de salvatori au ajuns în siguranţă la Refugiul Genţiana. Cele cinci persoane rănite în accidentul de avalanşă sunt, în prezent, coborâte de către echipele de salvatori către zona Cârnic, pentru a fi preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Ceilalţi 51 de turişti, toţi adulţi, au luat decizia să rămână peste noapte la Refugiul Genţiana, neavând nevoie de îngrijiri medicale", se arăta în comunicatul transmis sâmbătă seara.
Acum, salvamontiştii încearcă să afle cum a avut loc avalanşa, mai ales că se crede că tragedia a fost provocată de unul dintre turişti.
Şeful Salvamont Hunedoara declarase sâmbătă că cel mai probabil avalanşa s-a produs din cauza grupului masiv de persoane aflat pe munte.