Doi alpiniști au murit pe Everest. Trupurile lor NU POT fi recuperate
Doi alpiniști din India, care fuseseră dați dispăruți în masivul Everest, au fost găsiți decedați, informează DPA, potrivit romanialibera.ro.
"Corpurile neînsufleţite au fost observate de o altă echipă, aproape de vârf", a declarat un oficial din cadrul Ministerului Turismului din Nepal. Acesta a mai precizat că trupurile se află la o înălţime atât de mare încât este imposibil să fie transportate până jos.
Între timp se încearcă recuperarea corpurilor altor trei alpinişti care au murit într-un incident separat.
Un alpinist olandez, un indian şi un australian care au murit sâmbătă, vor fi mai uşor de recuperat, cadavrele lor fiind localizate la o altitudine mai joasă, respectiv 2.600 de metri.
Până marţi, 450 de alpinişti au urcat cu succes pe masiv în acest sezon de căţărare, potrivit datelor Asociaţiei de Alpinism din Nepal.