Doi ani de la Maidan. Demonstranţi naţionalişti ucraineni au vandalizat sediile unor bănci ruseşti
Demonstranţi naţionalişti ucraineni au atacat două sedii ale unor bănci ruseşti, la Kiev, în marja unor manifestaţii care marchează doi ani de la protestele violente ce au condus la îndepărtarea de la putere a regimului prorus al lui Viktor Ianukovici, relatează AP în pagina electronică, citat de zf.ro.
Manifestanţi au aruncat sâmbătă cu pietre în ferestrele unor sedii ale Alfa Bank şi Sberbank şi au avariat mobilier şi echipamente din interior.
De asemenea, protestatari au vandalizat sediul de birouri ale holdingului celui mai mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov.
Zeci de mii de persoane din capitala ucraineană au participat la o serie de ceremonii de comemorare, în cadrul unei "Zile a celor 100". Este vorba despre numărul persoanelor ucise în timpul protestelor de la Kiev, care au durat mai multe luni şi l-au determinat pe fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici să fugă în Rusia.
Ucrainenii comemorează sâmbătă a doua cea mai sângeroasă zi a protestelor reprimate în sânge, în care peste 50 de persoane au fost ucise de lunetişti.
- Poliţiştii se retrag din faţa manifestanţilor. Proteste cu revendicări sociale la Atena (VIDEO)
- Dovezi în dosarul revoluției de pe Maidan: au fost găsite armele din care au fost uciși protestatarii
- IMAGINEA ZILEI! Polițiștii au venit cu bannere la protest. Ce mesaje erau scrise pe ele
- ATENŢIE, dacă plecaţi în Grecia! Ministerul de Externe vine cu un apel pentru cetăţenii moldoveni
- Cum să relatezi despre proteste şi să rămâi în viaţă. Discuţii la Fabrika
- Proteste la Cairo! Oamenii manifestează împotriva polițiștilor care aplică violența