Doi ani de la tragedia din clubul #Colectiv. Tinerii din Chișinău au comemorat victimele incendiului
S-au scurs doi ani de la tragedia din clubul Colectiv din România, care a luat viaţa a 64 de oameni. 30 octombrie 2015, o seară liniștită de vineri, a devenit un adevărat infern pentru vizitatorii localului din Bucureşti. Victimele au fost comemorate și la Chișinău de un grup de tineri.
”Au decedat 65 de tineri. Tineri nevinovați, suflete curate care nu au făcut nimic rău. ”
” Ne doare sufletul știind că atâțea tineri nevinovați au decedat. Astăzi îi comemorăm și asta ne unește și ne face să fim mai precauți și mai uniți și mai buni. ”
Tinerii spun că, după tragedie, sunt mult mai precauți când merg în cluburile de noapte.
”Avem mai multă grijă la tehnica securității, la tot ce înseamnă căi de acces, căi de ieșire în cazul unor cazuri excepționale. Dar există întodeauna situații neprevăzute. ”
” Vrem ca pe viitor autoritățile să fie mai atente să controleze mai bine acele localuri. ”
Clubul ”Colectiv” găzduia un concert al unei trupe rock pentru lansarea unui nou album. Spectacolul începuse de câteva ore şi nimic nu prevestea haosul care a început aproape de miezul nopţii. În jurul orei 23 s-a dat un show-ul pirotehnic pregătit de organizatori. Buretele folosit pentru izolare fonică a luat foc imediat, iar distracţia s-a transformat în infern.
La scurt timp după producerea incendiului, la faţa locului au intervenit primele echipaje de pompieri şi salvatori.
"- Incendiu! Scoateţi maşinile! Incendiu! Incendiu în fabrica Pionierul!
- Alo. Pompierii.
- Sunt oameni înăuntru. Nu ştiu câţi au ieşit."
În următoarele ore, unsprezece spitale din Bucureşti s-au umplut până la refuz cu oameni răniţi în incendiul devastator. Ironia sorţii - albumul lansat în acea seară în clubul Colectiv conţine o piesă cu un titlu cutremurător: "Ziua în care vom muri".
"Nu suntem numere. Suntem liberi. Suntem atât de liberi pentru că ziua în care vom ceda, va fi ziua în care vom muri".
La doi ani de la tragedie, rudele victimelor continuă să simtă durere şi frustrare. Ei sunt deranjaţi că, deocamdată, justiția din ţara vecină nu a stabilit niciun vinovat.
Asta deşi au fost deschise anchete unde se regăsesc numeroase nume printre care ale celor cei trei patroni de la clubul Colectiv, şefa firmei de artificii şi fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone.
- Avarie MAJORĂ pentru clienţii StarNet. Echipamentele dintr-o baracă au ars, iar abonaţii sunt afectați
- Incendiu de proporții la o piață din Rusia. Flăcările au afectat o suprafaţă de peste 150 de mii de metri pătraţi
- Ce se întâmplă când o Tesla Model S ia foc? 35 de pompieri cu măşti de gaze pe faţă luptă cu flăcările (VIDEO)
- Un tren cu 100 de oameni la bord a luat foc în judeţul Mureş
- DOI ANI DE LA #COLECTIV. Mii de oameni au comemorat victimele incendiului
- Pojar puternic în Italia. 15 incendii de pădure în nord-estul ţării (FOTO)