Doi bărbați, suspectați că pregăteau un atentat, arestați la Marsilia
Doi bărbați de 23 și 29 de ani, suspectați că pregăteau un atentat 'iminent', au fost arestați marți la Marsilia, în sudul Franței, cu cinci zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din această țară, informează AFP, care citează surse apropiate anchetei, scrie agerpres.ro.
Cei doi sunt 'suspectați de trecere la un act iminent', a precizat una dintre surse. Ei au fost arestați de serviciile de securitate internă, în cadrul unei anchete cu privire la o asociere de infractori în scop terorist, declanșată la Paris.
"Cei doi arestați aveau un proiect de atentat sigur, (pentru a fi comis) în zilele imediat următoare pe teritoriul francez", a declarat ministrul de interne al Franței, Matthias Fekl, în timpul unui briefing.
"Percheziții desfășurate la Marsilia au permis să fie găsite elemente ce permiteau materializarea acestui atentat și operațiuni de securizare și deminare sunt în curs la fața locului", a adăugat el.
Bărbații arestați erau cunoscuți pentru radicalizarea lor și au fost deja încarcerați pentru fapte fără caracter terorist, potrivit unei surse apropiate anchetei.
"Totul este pus în funcțiune pentru a asigura securitatea acestei întâlniri (electorale) majore pentru republica noastră", care sunt alegerile prezidențiale, a dat asigurări ministrul francez, atenționând totodată cu privire la "un risc terorist ce rămâne mai ridicat ca oricând".
Peste 50.000 de polițiști și jandarmi, susținuți de militari din cadrul operațiunii Sentinelle, vor fi mobilizați pentru a asigura securitatea în timpul alegerilor prezidențiale din Franța, în special la cele 67.000 de birouri de vot, duminică.
Franța este cu precădere vizată de atacuri teroriste, pentru că se numără printre țările care intervin în Siria împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. De altfel, cele mai recente două atacuri din Franța au vizat militari, fără a-i ucide, la Muzeul Luvru și pe aeroportul Orly.
Cinci proiecte de atentate au fost dejucate de la începutul anului 2017, după cele 17 în 2016, a anunțat în 21 martie premierul francez Bernard Cazeneuve.
Instaurată în urma atacurilor jihadiste din 13 noiembrie 2015 de la Paris, cele mai sângeroase comise vreodată în Franța, cu 130 de persoane ucise, starea de urgență a fost prelungită până în vara lui 2017, în condițiile în care perioada electorală, cu alegerile prezidențiale și apoi cele legislative în iunie, "crește și mai mult riscurile de trecere la acțiuni teroriste", potrivit autorităților franceze.