Doi candidați au fost admiși la concursul pentru funcția de director al ANRE
Parlamentul a selectat doi candidaţi pentru concursul de ocuparea unui fotoliu de director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. Este vorba despre fostul ministru al energeticii, Iacob Timciuc şi Lilian Barcaru, şef de secţie în cadrul ANRE.
Decizia s-a dat greu deputaţilor din cadrul comisiei parlamentare economie, buget şi finanțe. Unii au propus chiar prelungirea concursului. Și asta pentru că sunt prea puțini concurenți care au ajuns în etapa finală a concursului.
În total, cinci persoane au depus dosarul pentru funcţia de director al ANRE. Este vorba despre Dumitru Camerzan, Grigore Batlag, Iacob Timciuc, Lilian Barcaru și Dorin Dușciac.
"Membrii comisiei au propus selectarea celor care se conformează prevederilor legii şi în particular vreau să menţionez prevederea care solicită candidaţilor să aibă cel puţin trei ani experienţă în funcţii de conducere în instituţiile publice şi cel puţin 10 ani în domeniul energetic", a spus IGOR MUNTEANU, preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe.
În urma examinării dosarelor, membrii comisiei au stabilit că doar doi candidaţi întrunesc condiţiile necesare şi au suficientă experienţă managerială. Unii deputaţi au propus prelungirea termenului de depunere a dosarelor pentru că sunt insuficienţi pretendenţi, spun ei. Timp de mai bine de o oră, membrii comisiei au încercat să decidă, fie anulează concursul, fie organizează unul nou.
"Noi toţi cunoaştem oamenii, foarte buni specialişti, îi stimăm şi chiar îi apreciem. Părerea mea că trebuie să extindem termenul de depunere a dosarelor. O lună de zile, două săptămâni", a spus ALEXANDR OLEINIC, deputat neafiliat.
"Doi candidaţi e insuficient ca să arăţi un concurs competitiv. Mi se pare că e prea riscant să ai 50 la 50", a spus DUMITRU ALAIBA, deputat ACUM.
"Noi punem în situaţie persoanele care au luptat pentru a prezenta oferta. Şi nu o să fie corect faţă de ei", a spus PETRU BURDUJA, deputat PSRM.
Propunerea de a prelungi termenul a fost respinsă. Astfel, au fost admiși pentru etapa interviului fostul ministru al energeticii din perioada 2001 - 2005, Iacob Timciuc şi actualul angajat al ANRE, Lilian Barcaru. Cei doi vor fi invitaţi luni la proba interviului. În prezent, ANRE are patru directori. Este vorba despre Ștefan Creangă, Eugen Carpov, Veaceslav Untilă şi Octavian Calmîc. Cea de-a cincea funcţie este vacantă din decembrie 2018.
- Accesul în Legislativ, mai dificil?! Ce surpriză au avut jurnaliştii la intrarea în Parlament (VIDEO)
- Justiţie liberă, sau politizată?! Igor Dodon a anunţat de la tribuna Parlamentului că procurorul Robu va veni în plen
- DOI DEPUTAŢI, FĂRĂ IMUNITATE. Tauber şi Apostolova au fost reţinute de ofiţerii CNA
- Protest la judecătoria Chișinău. Oamenii cer eliberarea deputatei Marina Tauber (FOTO/VIDEO)