Doi copii au fugit de la gimnaziul-internat din Cinşeuţi: Acolo ne băteau
Au sărit de la etajul doi şi au fugit de la gimnaziul-internat din Cinşeuţi, Rezina, unde erau plasaţi. Asta au făcut doi copii în vârstă de 11 şi respectiv 13 ani, frate şi soră, care se află acum internaţi la spitalul "Valentin Ignatenco" din Chişinău.
Copiii spun că au fugit de la internat pentru că erau bătuţi de profesori şi de colegi. Aceştia au ales un moment în care dădaca era ocupată şi au sărit pe fereastră. După asta, au urcat într-un microbuz care se deplasa spre Chişinău.
"Eu am fugit de la internat că nu-mi place şi înapoi nu am să mai întorc acolo. M-a bătut ultima dată profesorul, pentru că băieţii mă bat pe mine şi i-am spus lui domnul Liviu. Iar dl. Liviu m-a bătut pe mine", a spus Adrian.
"Am sărit de la etajul doi şi ne-am dus la rutieră. Ne-am luat hainele, am deschis fereastra şi am sărit", a afirmat Natalia.
Imediat cum au observat lipsa copiilor, administraţia internatului a alertat poliţia. Ajunşi în Capitală, minorii au fost preluaţi de forţele de ordine şi internaţi la spital. Medicii spun că starea lor este stabilă, iar în curând vor fi externaţi.
Mama lui Adrian şi a Nataliei povesteşte că şi-a lăsat copiii la internat pentru că nu-i poate întreţine, iar după cele întâmplate intenţionează să-i ia acasă: "Lor acolo condiţiile nu le plac, au spus că îi bat, îi obijduiesc. Ei la şcoală nu vor să plece, cred că am să-i dau în sat la şcoală".
Directorul gimnaziului-internat din Cinşeuţi afirmă că cei doi copii nu sunt la prima tentativă de a fugi şi că nu prea sunt obişnuiţi cu şcoala.
"Au vreo două zile de când sunt în şcoală. Nu a fost timp, nici să îi vezi, nu încă să îi baţi sau să îi ocărăşti", a declarat directorul Internatului, Ion Corovai.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin însă că vor examina situaţia de la internat, iar dacă vor depista încălcări în procesul educativ vor aplica pedepse dure.