Doi copii, de 3 și 10 ani, s-au aruncat de la etajul trei al unui bloc, pentru a se salva din incendiu (VIDEO)
Doi băieți de 3 și 10 ani, din orașul Grenoble, Franța, au reușit să scape cu viață după ce s-au aruncat de la etajul trei al apartamentului în flăcări și au fost prinși de trecători, scrie NYPost, citat de libertatea.ro.
Conform presei din Franța, cei doi au avut doar probleme de respirație din cauza fumului inhalat. Unul dintre frați a fost aruncat pe fereastră, de la etajul trei al clădirii, în timp ce flăcările cuprinseseră balconul, iar fumul negru și dens ieșea prin ferestre.
La îndemnul trecătorilor, fratele mai mare l-a scos pe fereastră pe cel mic și l-a lăsat să cadă în brațele salvatorilor adunați jos, după care a sărit și el.
Potrivit presei franceze, băieții au fost spitalizați, împreună cu alți 17 locatari, din cauza inhalării fumului. Patru dintre cei care i-au prins pe băieți au fost, de asemenea, spitalizați pentru a verifica dacă au suferit fracturi de la impactul prinderii celor doi băieți.
Walid speră că salvarea va schimba percepțiile oamenilor din cartierul Villeneuve din Grenoble unde s-au întâmplat evenimentele și unde există o populație mare de imigranți.
"Ni s-a spus că este un cartier "sensibil", dar am arătat că ne susținem și ne salvăm reciproc", a mai spus salvatorul.
Athoumani Walid, 25 de ani, student la Grenoble, și-a rupt una dintre încheieturi în timp ce a ajutat la prinderea copiilor. A auzit țipete și a ieșit să cerceteze locul după ce a văzut focul din apartamentul său aflat apropiere. Alături de alte patru-cinci persoane, a încercat imediat să ajute.
"Nu știam ce să facem, dar ne-am urcat până la apartamentul care era în flăcări. Am vrut să spargem ușa, dar nu a fost posibil", a declarat Walid.
Așa că au mers înapoi la parter și au strigat la băieți să le sară în brațe. Deși inițial le era frică, "când au sărit, frica a dispărut, ceea ce conteaza era să-i prindem", a spus el.
Eric Piolle, primarul din Grenoble, a felicitat locuitorii din Villeneuve pentru operațiunea de salvare, despre care a subliniat tradiția "solidarității și a ajutorului reciproc".