Doi copii din Capitală au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu etnobotanice
Embed:
Doi copii de şase și opt ani din Capitală au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu substanțe etnobotanice. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de vicedirectorul Institutului Mamei şi Copilului, Vasile Tomuz.
Se presupune că micuţii au consumat ceai împreună cu mama lor, apoi li s-a făcut rău. Copiii au fost internați în secția reanimare a Institutului Mamei şi Copilului, fiind diagnosticați cu intoxicație acută.
Acum starea lor este stabilă. Cazul este investigat de poliţia Capitalei.
Iar provenienţa ceaiului urmează să fie stabilită. Etnobotanicele sunt substanţe psihoactive ilegale, care reprezintă amestecuri de ierburi uscate, frunze, tulpini şi rădăcini de plante.