Doi copii, transportaţi de SMURD la spital. Ce s-a întâmplat cu micuţii
Doi copii din sudul și nordul țării au primit ieri asistență calificată acordată de Serviciul Medical Reanimare și Descarcerare.
Primul caz unde a fost necesar echipajul SMURD a avut loc ieri, în Cahul. O echipă de paramedici a intervenit pentru a ajuta un băiat de 9 ani care și-a fracturat brațul în timpul jocului.
După ce s-au asigurat că starea copilului este stabilă l-au transportat la spital.
Un alt caz în care a fost solicita echipajul SMURD a avut loc, tot ieri, în orașul Sîngerei.
Paramedicii au avut misiunea de a transporta un copil de un an și jumătate la spital. Din informațiile operative s-a stabilit că micuțul și-a prins capul în jaluzelele de la fereastră, iar cînd părinții l-au depistat acesta era inconștient.
Echipajul SMURD a stabilizat băiatul și l-au transportat la spital.
De la începutul anului, 417 copii au beneficiat de servicii calificate ale paramedicilor.