Doi dintre angajaţii iradiaţi la Fukushima au fost transferaţi la un alt spital
Doi dintre cei trei angajaţi ai centralei nucleare Fukushima care au fost iradiaţi au fost transferaţi, pentru tratamente speciale, la un alt spital. Între timp, operaţiunile de răcire a reactoarelor ar mai putea dura, cel puţin, o lună. Declaraţia a fost făcută de operatorul centralei, Tokyo Electric Power.
Un purtător de cuvânt al Tepco a mai declarat că specialiştii evaluează în continuare consecinţele avariei de la centrală, dar nu pot numi o dată la care vor funcţiona echipamentele de răcire a acesteea.
Agenţia pentru siguranţă nucleară din Japonia a anunţat că nu exclude posibilitatea de a ridica nivelul accidentului de la centrala Fukushima, de la 5, în prezent, la 6, pe o scară de la 0 la 7.
Operaţiunile privind relansarea sistemelor de răcire au fost, parţial, suspendate după ce, joi, au fost iradiaţi trei angajaţi care lucrau într-o clădire separată de cea a reactorului.
Oficialii chinezi au declarat că doi pasageri japonezi care au ajuns la un aeroport din estul Chinei aveau un nivel ridicat de radiaţie.