Doi elefanţi au ucis un om şi au rănit două vaci în sudul Indiei
Deşi sunt cunoscuţi ca oameni care trăiesc în armonie cu natura, zeci de indieni dintr-o localitate din sudul ţării au avut parte de scene de coşmar. Doi elefanţi sălbatici, veniţi dintr-o pădure din apropiere de oraşul Mysore, s-au năpustit pe străzi. Animalele au ucis un om şi au rănit două vaci.
Incidentul s-a produs la ora 6 dimineaţa, ora locală. Echipe de poliţie şi angajaţi ai grădinii zoologice din oraş au venit la faţa locului. Aceştia au reuşit să liniştească animalele şi le-au închis. În următoarele zile, aceştia vor fi eliberaţi în pădure. Localnicii nu ştiu ce anume ar fi putut provoca această reacţie din partea elefanţilor, pe care îi consideră drept cele mai paşnice animale terestre.
Autorităţile indiene presupun că una dintre cauze ar fi construirea aşezărilor umane în zonele împădurite, fapt ce duce la distrugerea habitatului natural al elefanţilor.