Doi fraţi, DEPISTAŢI în plină zi cu substanţe interzise de poliţişti. Ce riscă acum indivizii (VIDEO)
Depistaţi în plină zi, cu substanţe interzise de poliţişti. Vorbim despre doi fraţi, în vârstă de 33 şi, respectiv, 37 de ani, care, ieri au fost reţinuţi de un echipaj al Batalionului de Patrulare şi Reacţionare Operativă, scrie canal3.md.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 14:00, pe strada Nicolae Costin din sectorul Buiucani al Capitalei. Comportamentul dubios manifestat de indivizi le-a trezit suspiciuni oamenilor legii care patrulau zona.
Somaţi pentru efectuarea unui control, forţele de ordine au găsit asupra lor două pacheţele în care se afla o masă vegetală mărunţită, de culoare verde-gălbuie, cu miros specific, asemănătoare drogurilor.
Ulterior, la faţa locului s-a deplasat Grupul Operativ al Inspectoratului de Poliţie de pe sector, pentru a cerceta cazul.
Indivizii au fost conduşi la Inspectorat pentru audieri, iar pacheţelele cu substanţa interzisă au fost sigilate şi transportate pentru efectuarea unei expertize.
În acest context, forţele de ordine urmează să investigheze cazul şi să stabilească toate circumstanţele.
- Captură impresionantă de droguri în Peru. Peste 1000 de tone de cocaină trebuiau să ajungă în Spania
- Prins cu drogurile în mână. Un adolescent de 17 de ani, REŢINUT într-o stație de așteptare
- Doi indivizi din Ciocana, prinşi de poliţie în timp ce se drogau în maşină
- Doi DJ-ii olandezi, reţinuţi cu droguri pe aeroportul din Iaşi: "Nu ştiam că la voi drogurile sunt interzise"