Doi generali croaţi, achitaţi de acuzaţiile privind comiterea unor crime de război în 1995
Doi foşti generali din Croaţia au fost achitaţi de acuzaţiile privind comiterea atrocităţilor împotriva sârbilor, în anii '90. Judecătorii de la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie au anulat sentinţele emise în prima instanţă şi au ordonat eliberarea celor doi foşti militari, în vârstă de 57 de ani.
Publika.md aminteşte că, anul trecut, generalii au fost condamnaţi la 24 şi, respectiv, 18 ani de închisoare pentru crime de război şi împotriva umanităţii. Acestea au fost comise în timp ce forţele croate încercau să recucerească regiunea Krajin, aflată sub controlul Serbiei de la începutul războiului din 1991.
Aproape 200 de mii de etnici sârbi au fost alungaţi din Croaţia în 1995, iar 150 - ucişi într-o ofensivă militară, cunoscută drept "Operaţiunea Furtună".