Doi indivizi din Edineţ reţinuţi pentru comercializarea drogurilor. Ce a găsit poliţia la ei (VIDEO)
Doi bărbați cu vârsta cuprinsă între 37 și respectiv 29 ani, locuitori ai raionului Edineț, sunt suspectați de comercializarea drogurilor.
În urma măsurilor speciale de investigații, angajații poliţiei din Edineț în comun cu cei din Briceni, au reținut cei doi suspecți în urma efectuării unei achiziții de control. În timpul acțiunilor, polițiștii au depistat trei pachete cu masă vegetală uscată, și bani marcați în sumă de 600 de lei. La fel, polițiștii au efectuat perchiziții într-un subsol din orașul Cupcini, unde au depistat alte șapte pachete cu masă vegetală uscată cu greutatea de 20 gr, care urma să fie comercializată pe teritoriul raionului Edineț.
Totodată, la domiciliile suspecților, oamenii legii au depistat mai multe dispozitive pentru consumul substanțelor narcotice, masă vegetală, cartușe, un mulaj de grenadă F1, 6 telefoane mobile, bani în sumă totală de 645 de euro, 199 030 de lei, 169 750 de ruble rusești.
Bărbații sunt în arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, suspecții riscă închisoare de până la 15 ani.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
- Mai mulți bărbați din Capitală, reținuți pentru consum de droguri. În ce sectoare au avut loc arestările
- I-a aruncat mita sub masă! Un businessman din Briceni, pârât la CNA de un inspector fiscal
- Mai mulți indivizi din Capitală, printre care și o femeie, reținuți de poliție pentru consum de droguri (VIDEO)