Doi locuitori ai raionului Anenii Noi, reținuți de oamenii legii după ce au șantajat un medic ginecolog (VIDEO)
Doi locuitori ai raionului Anenii Noi, o femeie de 31 de ani și un bărbat de 35 de ani, au fost reținuți de oamenii legii după ce au șantajat un medic ginecolog. Aceștia amenințau doctorul cu răspândirea unor știri defăimătoare și publicarea reportajelor despre funcția și activitatea pe care acesta o desfășoară.
Astfel, pentru a nu-i fi prejudiciată imaginea, în data de 23 noiembrie, victima a transmis suma de 1000 de euro. În scurt timp, prin aceleași acțiuni de amenințare, suspecții au cerut victimei încă 2000 de euro.
Acțiunile ilegale ale acestora au fost documentate timp de o lună de către forțele de ordine. Drept urmare, în data de 8 decembrie, suspecții au fost reţinuţi în flagrant, în timp ce primeau suma de 20 000 de lei de la victimă.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru ”Șantaj”, iar persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani sau amendă de până la 117 500 lei.
Actualmente, ofițerii de investigații întreprind acțiuni pentru a stabili toate persoanele implicate, precum și victimele care au mai avut de suferit în urma acțiunilor infracționale ale celor doi.