Doi militari moldoveni vor participa, timp de jumătate de an, într-o misiune internațională în Mali
Embed:
Doi ofițeri din Brigada de Infanterie Motorizată din Bălți vor participa, timp de jumătate de an, într-o misiune internațională în Mali, sub egida ONU. Vadim Ciuhrii și Eugen Cioran vor instrui colegii africani în domeniul medicinii militare și al artileriei.
Eugen Cioran este instructor pe sisteme de artilerie. Are o bogată experiență, dar e pentru prima dată când pleacă într-o misiune internațională.
"Acolo cred că vom activa alături de alți militari, ai misiunii din UE. Demult visam adică să nimeresc în așa tip de misiune și, iată, cred că visul mi s-a împlinit", a spus locotenentul-colonel, Eugen Cioran.
Iar medicul militar Vadim Ciuhrii spune că procesul de selectare pentru misiunea din Mali a fost foarte riguros. Cunoașterea limbilor franceză și engleză au fost un avantaj pentru el.
"E foarte bine ca să cunoaștem cum lucrează alte contingente, cum lucrează europenii, mai vedem cum lucrează africanii, mai încercăm și noi să includem ceva de-a nostru acolo, să aducem ceva experiența de acolo încoace", a spus maior medic, Vadim Ciuhrii.
"Cu siguranța suntem mândri de aceasta alegere că au fost anume selectați militarii noștri și se pare că aceasta va fi un proces continuu. Ulterior, vor participa și alți militari la misiunile care sunt la nivel internațional și la care participă Armata Națională", a spus maiorul, ofițer de presă, Brigada „Moldova”, Bălți, Vladislav Baciu.
Cei doi militari spun că despărțirea de familie este cea mai grea.
"Orice familie, plecând soțul de acasă nu este un lucru cel mai bun, însă necătând la toate acestea este pentru cariera mea militară", a spus locotenentul-colonel, Eugen Cioran.
Vadim Ciuhrii și Eugen Cioran vor pleca în Mali în data de 8 octombrie. Anterior, alți câțiva ofițeri ai Brigăzii de Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți au făcut parte din două misiuni internaționale, fiind pe post de pacificatori și observatori militari.

- Ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi, alături de președintele american Donald Trump la Adunarea Generală a ONU
- Hassan Rohani afirmă că America nu are realizări în Adunarea Generală a ONU
- Pavel Filip către Secretarul General ONU: Apreciem că Organizația și-a concentrat atenția asupra retragerii trupelor ruse din Republica Moldova