Doi militari români, aflaţi în misiune, şi-au pierdut viaţa în Afganistan
Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă dimineaţă, în apropiere de Kandahar, în timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, anunţă MApN într-un comunicat, potrivit Realitatea.net.
"În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.
Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe familiilor militarilor decedaţi şi urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei medicale a celui rănit", precizează comunicatul.
"Am aflat cu profundă tristeţe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât şi în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanţe familiilor, prietenilor şi camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc.
ROMÂNIA - UE
- Barack Obama: În Afganistan vor rămâne 9.800 de soldaţi americani
- Cinci militari ai NATO au murit în Afganistan
- Cei cinci soldaţi americani omorâţi în Afganistan au fost ucişi din greşeală
- Alarmă de atac aerian la o bază românească din Afganistan. Premierul Victor Ponta se afla în vizită acolo
- Militarii moldoveni, alături de cei americani și britanici. La ce eveniment vor participa soldații
- Militari români, răniţi de o maşină-capcană în Afganistan. Ce misiune îndeplineau