Doi minori, salvaţi la timp de pompieri! Au rămas blocaţi într-un tomberon, după ce s-au ascuns de ploaie
Pompierii au intervenit pentru a salva doi copii blocați într-un tomberon din Reșița în care s-au ascuns din cauza ploii. Micuții nu au mai putut ieși, după ce încuietorilr s-au blocat.
Incindentul a avut loc joi seară pe strada Tinereului din Reșița, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU "Semenic", Magdalena Tocmelea, citat de Mediafax.ro.
Din cauza ploii, doi copii s-au ascuns într-un tomberon din plastic. Acesta este dotat cu o încuietoare care se declanșează în momentul închiderii și poate fi deschis numai cu o cheie specială.
Cei doi copii au reușit să se blocheze înăuntru și au fost eliberați numai după intervenția pompierilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU "Semenic", copiii care s-au blocat în tomberon au aproape 10 ani.
De altfel, pompierii au intervenit joi în Reșița, oraș care a fost puternic afectat din cauza ploilor puternice. Vântul puternic a desprins mai multe bucăți de tablă care au fost degajate de militari. De asemenea, mai mulți copaci au fost doborâți de vânt pe calea ferată, iar traficul feroviar pe feroviară pe tronsonul Moniom-Reşiţa Nord este oprit. Mai mult, două străzi au fost afectate din cauza alunecărilor de teren.
- România, lovită de un val puternic de inundații. Sute de gospodării au fost distruse
- A dat radarul peste cap! Un vitezoman a zburat cu 276 kilometri la oră pe o autostradă din România
- MOMENTE DRAMATICE pe litoralul românesc! Un hotel a luat foc. Pompierii au intervenit de urgenţă
- A fost publicată metodologia de admitere la universităţile din România