Doi moldoveni au fost reţinuţi la frontieră, conducându-şi autovehiculele cu acte false
Doi moldoveni au încercat să traverseze frontiera de stat cu mijloace de transport, în baza actelor falsificate.
În această dimineaţă, pe sensul de ieșire din ţară prin punctul de trecere Tudora s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei un cetăţean al Republicii Moldova. Acesta se afla la volanul unui camion cu numere de înmatriculare moldoveneşti.
În timpul verificării actelor, poliţiştii de frontieră au constatat că permisul de conducere prezintă semne de falsificare, astfel fiind supus unei investigații suplimentare. În urma controlului, s-a confirmat contrafacerea permisului de conducere. Şoferul, un tânăr din Strășeni în vârstă de 27 de ani, a declarat că nu cunoștea de falsul depistat, documentul fiind perfectat prin intermediul unui instructor auto.
Un alt moldovean a fost reținut în punctul de trecere Giurgiulești, acesta a prezentat pentru autoturismul pe care îl conducea o procură bulgară falsificată. Cu ocazia efectuării controlului asupra împuternicirii notariale, emisă pe numele unui locuitor din Vulcănești, inspectorii de frontieră au semnalat careva modificări, existând suspiciunea că actul este falsificat. Verificările amănunțite au dovedit că acesta este fals. Automobilul de model BMW, înmatriculat în Bulgaria, a fost localizat pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești.
În ambele cazuri, cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor care au condus la comiterea faptei şi atragerea la răspundere a persoanelor implicate.