Doi piloţi din Forţele Aeriene ale Libiei au cerut azil politic în Malta
Două avioane de luptă libiene au aterizat, azi, în Malta. Piloţii au recurs la această manevră pentru a cere azil politic din cauza situaţiei critice din Libia, unde protestele au degenerat în violenţe.
Potrivit surselor militare, cei doi piloţi fac parte din forţele aeriene libiene, iar în timpul zborului au anunţat că vor să ceară azil politic. Ei au decolat de pe o bază militară din apropiere de capitala libiană Tripoli şi au zburat pe teritoriul Libiei la o înălţime joasă, pentru a nu fi observaţi.
Cele două avioane militare au aterizat pe Aeroportul Internaţional din capitala malteză la scurt timp după ce alte două elicoptere civile venite din Libia, au ajuns pe acelaşi aeroport. Potrivit unei surse militare, pasagerii s-au declarat cetăţeni francezi, însă numai unul dintre aceştia avea asupra sa un paşaport.