Doi poliţişti, reţinuţi pentru că ar fi cerut mită în valoare de 1.800 de euro
Doi poliţişti au fost reţinuţi de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie pentru luare de mită de circa 2.000 de euro.
Potrivit ofiţerilor CNA, un ofiţer de investigaţii al Biroului crime grave al Inspectoratului de Poliţie Botanica ar fi pretins de la o persoană 1.800 de euro. Banii au fost ceruţi pentru a soluţiona favorabil o cauză penală pornită în privinţa denunţătorului, dar şi pentru a nu iniţia pe numele acestuia un alt dosar pentru escrocherie.
Suma primită de 1.300 de euro urma a fi transmisă unui alt ofiţer de investigaţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana. Însă, în momentul reţinerii, banii au fost depistaţi în automobilul utilizat de unul dintre poliţişti. Suma de bani a fost predată benevol de către omul legii.
Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, oamenii legii riscă până la 10 ani de închisoare. De asemenea, riscă o amendă de până la 60.000 de lei.
Social
- Cinci moldoveni, reţinuţi la graniţa cu Ucraina. Află ce ascundeau bărbaţii în remorca unui tractor
- Doi poliţişti moldoveni şi un cetăţean al Siriei, învinuiţi de corupere pasivă. Ar fi extorcat peste 10 mii de lei pentru a muşamaliza o infracţiune
- Unul dintre cei doi poliţişti moldoveni din cadrul Biroului Migraţie şi Azil, reţinuţi pentru luare de mită, arestat pentru 25 de zile