Doi polonezi s-au rătăcit în jungla amazoniană din sudul Columbiei
Au trăit o experienţă demnă de subiectul unui film de la Hollywood. Este vorba despre doi polonezi, care s-au rătăcit în jungla amazoniană din Columbia, în timpul unei expediţii. Exploratorii au fost salvaţi de forţele armate aeriene.
Cei doi antropologi efectuau cercetări în regiunea Caqueta, unde obişnuiau să se ascundă rebelii din cadrul Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia. După ce s-au abătut de la traseu, exploratorii au rătăcit timp de opt zile prin jungla amazoniană.
Operaţiunile de salvare, la care au participat forţele armate aeriene din Columbia, au întârziat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Polonezii au fost duşi în capitala Columbiei, Bogota, pentru a primi îngriji medicale. Aceasta este cea de-a cincea călătorie a celor doi exploratori în jungla amazoniană.