Doi profesori prinşi în timp ce rezolvau teste la BAC pentru elevi
Doi profesori ai liceului "Univers- Lions" din Capitală au fost surprinşi ieri, 13 iunie, în timp ce rezolvau teste la geografie pentru elevii lor care susţineau examenele de BAC la "Mihai Viteazul". Informaţia a fost confirmată de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
Ofiţerii anticorupţie au constatat prezenţa a trei persoane, două dintre care au fost identificate ca profesori ai aceluiaşi liceu, iar una s-a dovedit a fi ruda unui elev din liceul "Univers- Lions", care susţinea examenul de bacalaureat în liceul "Mihai Viteazul".
În rezultatul cercetării biroului catedrei de educaţie fizică a liceului, oamenii legii au depistat file cu răspunsuri ale testelor de evaluare a cunoştinţelor la examenele de bacalaureat la disciplina "Geografie".
Profesorii au explicat că subiectele testelor au fost expediate prin intermediul telefonului mobil, iar răspunsurile urmau să fie transmise pe aceeaşi cale.
Centrul Anticorupţie a sesizat Ministerul Educaţiei asupra acestui caz.