Doi români, reţinuţi de Poliţia de Frontieră pentru trafic de moldovence. Cum racolau fetele (VIDEO)
Ofițerii de investigații au reținut un grup de persoane, cetățeni străini, care se ocupau cu traficul de ființe umane în scop de exploatare sexuală în Europa.
Activitatea infracțională transfrontalieră a fost documentată de către Direcția investigații speciale a Departamentului Poliției de Frontieră în cadrul unei cauze penale.
Astfel, ofițerii de investigații speciale au stabilit că traficanții plasau anunțuri cu oferte avantajoase de lucru pentru tinere, prin intermediul rețelelor de socializare. Pe unul din aceste canale cetățenii străini au făcut cunoștință cu două femei, iar pe 26 septembrie aceștia au venit în Republica Moldova, unde s-au întâlnit cu fetele și le-au convins să meargă și să presteze servicii sexuale contra plată în România.
Din motiv că una dintre fete recent împlinise 18 ani și nu avea pașaport, infractorii au insistat să-i perfecteze actul de călătorie în regim de urgență. Cetățenilor străini nu le-a reușit perfectarea pașaportul și au insistat să transporte tânăra ilegal în România.
Ca urmare a celor stabilite în cadrul documentării activității grupului infracțional, la 29 septembrie, la ieșirea din țară prin punctul de trecere Sculeni, cetățenii români au fost reținuți pe un termen de 72 de ore. În mijlocul de transport au fost depistate și cele două victime ce urmau a fi traficate în România.
La fel, a fost stabilit că înainte de a intra în punctul de trecere, membrii grupării au impus una din victime să ascundă în încălțămintea sa o cantitate de substanță care se presupune a fi droguri. Totodată, fiind supuși expertizei narcologice s-a constatat că cetățenii români se aflau în stare de ebrietate narcotică.
În cazul în care va fi dovedită vinovăția acestora, persoanele riscă o pedeapsă de la 7 până la 15 ani de închisoare.