Doi specialişti IT au ajuns după gratii, după ce ar fi încercat să organizeze programarea şi eliberarea unui permis de conducere
Doi specialişti IT au ajuns în izolatorul CNA, după ce ar fi încercat să organizeze, contra 13 000 de lei, programarea şi eliberarea unui permis de conducere.
Potrivit unui comunicat CNA, bănuiţii au fost denunţaţi de o tânără, care le-ar fi contractat serviciile pentru a obţine mai uşor programarea în regim de urgență la examenul teoretic și practic de obținere a permisului de conducere.
Indivizii au cerut şi au primit 13050 de lei pentru a intermedia obţinerea permisului.
În urma acţiunilor de urmărire penală a fost stabilită identitatea persoanelor implicate în faptele expuse, iar ulterior acestea au fost reţinute.
În cadrul percheziţiilor, efectuate la domiciliul bănuiţilor, au fost depistate mai multe obiecte, documente, carduri bancare ce au valoare probatorie pentru cauza penală, cât și mijloace financiare, prezumtiv obținute în urma activității infracționale în sumă totală de 100 000 lei.
Suspecţii riscă amendă de până la 150 de mii de lei sau închisoare până la 6 ani.