Doi susţinători ai opozantului rus Alexei Navalnîi au fost reţinuţi pentru 10 zile
Doi susţinători ai opozantului rus Aleksei Navalnîi au fost reţinuţi pentru zece zile, iar alţi doi au fost amendaţi. Asta pentru că nu s-ar fi supus somaţiilor poliţiştilor care au făcut percheziţii într-un apartment din Moscova, unde au fost găsite materiale ilegale pentru campania bloggerului, candidat la primăria capitalei ruse.
Poliţiştii afirmă că cei patru au organizat producerea şi păstrarea mai multor materiale electorale. Oamenii legii mai spun că susţinătorii lui Navalnîi nu au deschis uşa şi au încercat să opună rezistenţă. Versiunea tinerilor este însă alta. Ei spun că lacătul s-a blocat, iar ei chiar au aruncat cheile peste fereastră poliţiştilor. După ce uşa a fost forţată, iar activitiştii au fost reţinuţi, din apartament au fost confiscate zeci de cutii cu pliante, pancarde şi abţibilduri.
Potrivit legii din Rusia, toate materialele electorale trebuie să conţină informaţii despre finanţarea campaniei.
- Zeci de susţinători ai opozantului rus Alexei Navalnîi au protestat în faţa Tribunalului din Kirov
- Proteste de amploare în Rusia: Peste 100 de persoane, care au manifestat în susţinerea lui Navalnîi, arestate
- Premieră pentru justiţia din Rusia! Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost eliberat din arest