Doi tineri din Moldova AU OMORÂT UN OM pentru că nu le-a dat bani de băut
foto: procuratura.md
La insisitenţa procurorilor, Curtea de Apel a agravat pedepsele pentru doi inculpaţi, acuzaţi de violarea de domiciliu şi vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, soldată cu decesul unei persoane. În baza probatoriului prezentat de procurori, inculpaţii au fost condamnaţi la 7 ani şi 6 luni, şi, respectiv, 5 ani şi 8 luni închisoare.
Potrivit materialelor urmăririi penale, inculpaţii au pătruns, în noaptea de 16 martie 2018, în gospodăria unui cuplu din satul Corjeuţi, raionul Briceni, snopind în bătaie gazdele. În urma loviturilor grave primite, una dintre victime – un tânăr de 22 de ani, a decedat pe loc, iar concubina acestuia a suferit leziuni.
Fiind audiaţi de procurori, inculpaţii şi-au recunoscut parţial vina, declarând că au recurs la acest gest deoarece victima ar fi refuzat să le dea bani de băut.
Agresorii, cu vârstele de 20 şi 27 de ani, sunt locuitori ai raioanelor Edineţ şi Râşcani, iar de câteva luni munceau în Corjeuţi.
Decizia este executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.

- TRAGEDIE într-o familie din Briceni: Un copil de 7 ani a murit după ce a fost lovit de o maşină, condusă de un şofer beat
- A greşit locuinţa şi a pipăit o femeie străină. Un tânăr a devenit VEDETA zilei. Cu ce s-a ales îndrăzneţul
- Mama de 17 ani care şi-a abandonat bebeluşul în stradă ar putea fi decăzută din drepturile părinteşti