Doi tineri îşi fac de cap la peste 100 de metri înălţime. Avertizăm, imaginile sunt ameţitoare (VIDEO)
FOTO: descopera.ro
Un tânăr amator de senzaţii tari s-a filmat în timpul unei partide de freerunning, în care a escaladat Podul Moscova din Kiev, potrivit descopera.ro. Imaginile sunt pur şi simplu ameţitoare!
Britanicul James Kingston, de 23 de ani, a urcat pe podul Moscova, care are o înălţime de 118 metri, alături de un prieten ucrainean, cunoscut sub porecla „Mustang Wanted”.
La un moment dat, James atârnă peste marginea podului, ţinându-se doar de braţul amicului său. Întreaga scenă este filmată cu ajutorul unei camere video GoPro.
Freerunning este un sport inventat în anul 2003 de Sebastien Foucan, care presupune deplasarea fără nicio limitare a mişcărilor. Este o variantă mai artistică de parkour, cu mai multe elemente acrobatice.
- Spiderman de Rusia: demonstraţie incredibilă de parkour (VIDEO)
- (VIDEO) Cascadorii şi sărituri spectaculoase! Zeci de tineri şi-au demonstrat abilităţile de Ziua Mondială a skateboarding-ului
- Amatorii de parkour din Chişinău îşi doresc un parc specializat. "Va fi un loc special unde o să putem sări"