Doi tineri, surprinşi la miezul nopţii în timp ce monitorizau acţiunile poliţiştilor de frontieră. Aveau un plan, dar a fost dejucat
Patru tineri, cu vârstele cuprinse între 21 şi 25 de ani, au fost reţinuţi, după ce au încercat să introducă ilegal în România 40.000 de țigarete. Incidentul a avut loc noaptea trecută în preajma Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni.
Inspectorii au observat şi reţinut la 50 metri de râul Prut doi tineri. Inițial, aceştia nu și-au putut justifica prezența în zonă, dar mai apoi au recunoscut că se aflau în proximitatea frontierei pentru a monitoriza toate acțiunile patrulei Poliției de Frontieră.
După două ore, la locul reținerii s-au apropiat alte două persoane, care aveau cu ei patru colete ambalate în folie neagră.
Din primele cercetări a fost stabilit că tinerii sunt cetățeni moldoveni, locuitori ai raioanelor Călărași și Dubăsari. Din declarații s-a constatat că ţigările urmau să fie comercializate în România. Valoarea acestora se estimează la peste 20 000 de lei.
Ţigările au fost confiscate, iar persoanele conduse la sediul Sectorului de Poliţie Leușeni, pentru continuarea investigațiilor.
- Au fost prinşi cu 30.000 ţigarete de contrabandă! Ce i-a trecut prin cap unui moldovean să le spună poliţiştilor de frontieră
- Focuri de armă la graniţă. Poliţiştii de frontieră l-au oprit cu greu pe un bărbat care căra pe umeri un colet (FOTO)
- Peste 20.000 de ţigări de contrabandă, ascunse în trenul Chişinău-Bucureşti. Marfa aparţinea însoţitorilor de vagon