Doisprezece deţinuţi aparţinând reţelei Al-Qaida au evadat dintr-o închisoare din Yemen
Doisprezece deţinuţi aparţinând reţelei Al-Qaida au evadat din închisoarea centrală a oraşului Aden (sudul Yemenului), a declarat luni pentru AFP un responsabil al serviciilor de securitate, potrivit Agerpres. Evadarea a avut loc prin intermediul unui tunel săpat, lung de şase metri.
Unii dintre cei 12 deţinuţi au fost arestaţi pentru jefuirea unei bănci din Aden în 2009, iar alţii pentru asasinarea unor ofiţeri ai serviciilor de securitate din oraş.
Această evadare în grup survine în contextul în care reţeaua teroristă îşi extinde influenţa în sudul Yemenului, contribuind la instabilitatea care decurge din slăbirea puterii centrale.
Un guvern de uniune naţională şi-a început mandatul sâmbătă, cu misiunea de a gestiona o dificilă tranziţie în Yemen, unde armata este divizată, Al-Qaida este bine implantată, iar economia se află în dificultate după mai mult de zece luni de contestare a preşedintelui yemenit Ali Abdallah Saleh.